era o dimineata friguroasa de martie. spitalul era ultimul loc in care imi doream sa fiu, dar trebuia sa fiu acolo pentru analize. in timp ce scannerul ekgului imi gadila abdomenul, am intrebat mucalit: cum e domnu doctor? am inteles din privirea lui descumpanita pe care ia aruncato maicamii ca ceva nu e bine. zambetul mi sa rotit la 180 de grade. o intrebam pe hol pe maicamea ce am, si ea tacea. “ai ficatul neomogen, e o pasta, intelegi?” mi-a explicat mai tarziu. crizele au inceput sa vina si ele mai tarziu. deaici numele blogului.
target, subiect, scop? oricine stie sa citeasca printre randuri, fara punctuatie, sa vada padurea de copaci, oricine sa intrebat ce mam intrebat si eu, oricine na primit raspunsul corect. impreuna poate schimbam ceva. impreuna suntem mai multi. eu vreau sa schimb mentalitati in bine (acceptiunea mea de bine pe care o probez si verific constant) sa pun un zambet pe o fatza care vrea sa rada, sa fac haz de necaz. no sati povestesc cum a fost in tabara la sovata si nici nu cred co sa schimb lumea, dar incerc.
sanatate!
